Orașul Breaza este așezat la intersecția paralelei 450 12’ latitudine nordică și a meridianului 250 38’ longitudine estică, în NV-ul județului Prahova, la 45 Km de reședință, municipiul Ploiești, pe străvechiul drum de legătură dintre Transilvania și București, situat pe valea Prahovei, și folosit de DN1(E 60) și magistrala feroviară ce leagă Bucureștiul cu vestul țării. Orașul este situat la 100 Km de București, 75 Km de aeroportul internațional Otopeni și 70 Km de Brașov.
Breaza are o suprafață de 50,16 Km2, teritoriul său făcând parte din spațiul Subcarpaților de Curbură, fiind mărginit la nord de bazinetul depresionar al Comarnicului, iar la sud de Depresiunea Câmpina.
În cadrul acestei văi renumite a Prahovei, localitatea prezintă unele particularități ce-i imprimă trăsături distincte și o anume personalitate geografică.
Elementul dominant al peisajului subcarpatic este dat de relieful alcătuit din dealuri și văi, cu direcția NNV-SSE. Înălțimile scad treptat de la 800-1000m, în nord, la contactul cu muntele, la 400-450 m, în sud. Dealurile ce domină zona centrală a așezării sunt Gurga (Micul Caraiman-743 m), la vest, cu Monumentul Eroilor, și Sinoiu(numit și Străjiștea -742m), la est, aparținând comunei Cornu. Trei forme de relief sunt specifice peisajului subcarpatic brezean: văile, terasele și versanții. Cele trei forme sunt etajate, altitudinile cele mai mici fiind pe fundul văii Prahovei (425 m, la ieșirea din Breaza) și cele mai mari pe interfluvii. Terasa cea mai larg dezvoltată, numită terasa Câmpina, are la Breaza o altitudine relativă, deasupra văii, de circa 65 m, ea ocupând cea mai mare parte a vetrei așezării, ce include cartierele Capu-Câmpului, Breaza de Sus, Breaza de Jos, Podu-Vadului, Podu Corbului. Cartierele Nistorești și Frăsinet sunt așezate pe versanti, în timp ce cartierele Gura-Beliei și Valea Târsei sunt pe forme foarte variate de relief. Podul teraselor este favorabil locuințelor, căilor de transport, culturilor agricole, în timp ce fruntea teraselor afectată, parțial, de alunecări de teren, nu este propice acestora.
Clima se înscrie în caracteristicile zonei temperat continentale, de deal, cu temperatură medie anuală de 8-9 C și precipitații de aproximativ 775 mm/an. Vânturile dominante bat dinspre NV, fiind favorizate și de orientarea văii Prahovei, dar 1/3 din an este calm, mai ales în perioada august-octombrie. Alte atuuri climatice sunt: durata mare de strălucire a Soarelui (circa 1880 ore), numărul mare al zilelor cu cer senin (130/an), aerul bogat în ioni negativi și ozon. Aici sunt caracteristice trăsăturile bioclimei sedativ-indiferentă (de cruțare), ce solicită foarte puțin sistemul nervos central și sistemul nervos vegetativ, precum și glandele cu secreție internă. Ca urmare stresul global anual are valori mici. Iată de ce Breaza este comparată cu vestita stațiune elvețiană Davos și este căutată pentru calitatea aerului.
Apele sunt reprezentate de ape curgătoare (râul Prahova, pârâul Belia și o mulțime de văi cu scurgere temporară: valea Corbului, valea Bradului, valea Fiarelor, valea lui Marinică, valea lui Butură, pe stânga Prahovei, și valea Câmpului, Cacova, Sunătoarea, pe dreapta Prahovei), lacuri artificiale mici, de baraj hidroenergetic, pe râul Prahova, precum și de ape subterane. Prahova străbate localitatea de-a lungul a 11 Km și are un debit mediu de 7 m3/sec. Ca urmare a lucrărilor de valorificare a apei în microhidrocentrale, scurgerea este mult modificată. Breaza este în general săracă în izvoare, dar merită menționate izvorul sulfuros Cacova și izvorul Sunătoarea, care alimentează cu apă potabilă cartierele din sudul orașului.
Biocenozele și solurile reflectă evoluția în timp a acestui spațiu subcarpatic, evoluție asupra căreia presiunea umană și-a pus amprenta, mai ales în ultimele două secole, prin defrișări și pășunat excesiv. Până la 600-700 m altitudine aceste păduri sunt alcătuite din gorun, iar mai sus de aceste altitudini, de fag, excesiv sau în amestec cu conifere. Presiunea umană a dus la modificări în structura arboretului, cât și în compoziția floristică. Cele mai răspândite soluri sunt din clasa cambisoluri (brune și brune acide) și din clasa argiluvisoluri (brun- roșcate și brun-roșcate podzolite).
Populația orașului la recensământul din 2002 era de 18.199 locuitori, iar la cel din 2011, de 15.926 locuitori. Rezultă o densitate de 320 loc/Km2. Din punct de vedere economic este o localitate cu funcții mixte (industrială, agricolă și de servicii). Funcția industrială este dată de Uzina mecanică fină Hidrojet S.A., Fabrica de confecții Bianco Spino, profilată pe export, și mica întreprindere de mobilier urban Lavitex. Principala unitate agricolă este ferma pomicolă Borungoci. Resursele naturale oferă condiții bune de dezvoltare pentru turism, sănătate, învățământ.
Mihail Iulian Soiu
